[Romanian] 1st of May statement of the ICL

1 Mai 2023:
JOS CU IMPERIALISMUL!
TRĂIASCĂ LIGA COMUNISTĂ INTERNAȚIONALĂ!

Download PDFPrint document

Proletari din toate țările, uniți-vă!

1 Mai 2023:

JOS CU IMPERIALISMUL!

TRĂIASCĂ LIGA COMUNISTĂ INTERNAȚIONALĂ!

Foamete. Mizerie și sărăcie cruntă. Războaie de jaf. Cenzură feroce și represiune împotriva celor care îndrăznesc să protesteze. Degenerare morală și intelectuală, decadență și putreziciune. Distrugerea mediului înconjurător. Lista nelegiuirilor pe care ni le aduce sistemul imperialist mondial muribund este nesfârșită, pentru că nu este altceva decât reacțiune pe toată linia. Acest sistem este incompatibil cu progresul omenirii, a ajuns la final, trebuie înlăturat și cadavrul său împuțit trebuie redus la cenușă prin puternicul foc al revoluției armate, pentru ca această boală să nu se mai întoarcă niciodată să chinuie Pământul. Și așa va fi.

Imperialiștii se află într-o criză generală profundă și încearcă să amâne înecarea lor cu mai multă exploatare și asuprire a clasei muncitoare și a popoarelor și cu căutarea redistribuirii prăziii, a țărilor asuprite, pregătind războiul mondial imperialist, fără a dori totuși să îl declanșeze încă. Oportunismul și revizionismul, care se instalează pentru a semăna distragerea atenției și confuzia în rândul maselor în spatele unei măști roșii, precum și creșterea partidelor și guvernelor ultrareacționare și fasciste care promit să rezolve criza cu o “mână de fier”, sunt o expresie a crizei politice profunde a orânduirii imperialiste. Situația mondială este complexă, toate contradicțiile fundamentale se acutizează, în special contradicția dintre imperialism și popoarele și națiunile asuprite. Haosul crește de la o zi la alta, există o mare dezordine. În Asia, Africa și America Latină, centrele valului revoluționar, dar și în Europa și America de Nord, masele luptă și rezistă într-o confruntare dură pentru a-și apăra drepturile, pentru pământul lor, împotriva măsurilor reacționare, răsturnând guvernele și înfruntând represiunea crudă, vărsând sângele lor prețios. Situația este magnifică, iar perspectiva este strălucită. Din haos și dezordine se va ridica o nouă mare ordine. Proletariatul mondial va conduce popoarele și națiunile asuprite în revoluțiile democratice și socialiste, instaurând Dictatura Proletariatului pe întregul Glob. Cu revoluții culturale vom mărșălui sub steaguri roșii înflăcărate, cu secera și ciocanul, spre scopul nostru final, societatea fără clase, fără state și armate, unde nu există nici opresiune, nici exploatare, comunismul.

Fondatorii noștri, Marx și Engels, ne-au învățat că, în lupta pentru Putere, Organizația este cea mai importantă armă. De aceea au fondat Partidul Comunist, partidul politic al proletariatului, al cărui obiectiv este cucerirea Puterii prin violență revoluționară, conducând Clasa pe drumul spre comunism. Lenin ne-a dat Partidul de tip nou – avangarda organizată -, dând contur revendicărilor fondatorilor unui partid “distinct și opus” tuturor partidelor claselor posedante, o mașină de război proletară. Președintele Mao ne-a dat o înțelegere magistrală a interrelației dintre instrumentele revoluției: Partidul Comunist, Armata populară revoluționară sub conducerea sa absolută și Frontul Unit ca Front al claselor revoluționare sub hegemonia proletariatului, bazat pe alianța dintre muncitori și țărani.

Comuniștii din întreaga lume, înarmați cu ideologia noastră, marxism-leninism-maoismul, în care maoismul constituie etapa nouă, a treia și superioară, exact așa cum a definit-o președintele Gonzalo, astăzi, ca și ieri și mâine, cu cel mai mare optimism și cu o credință de nezdruncinat, luptă pentru reconstituirea partidelor comuniste, distruse de trădarea revizionistă a falșilor conducători, și pentru constituirea lor acolo unde nu au existat până acum. Marele nostru far roșu sunt partidele comuniste care, în prima linie de foc a revoluției proletare mondiale, țin aprinsă torța războiului popular în Peru, Turcia, India și Filipine. Fără Partidul Comunist, nu putem conduce clasa și poporul să facă revoluția. Putem, cu Partidul nostru, care aplică ideologia noastră în mod creativ la condițiile concrete în care ne desfășurăm activitatea, cu violență revoluționară, cu Războiul Popular, să transformăm lumea, distrugând Vechiul și putredul și, în principal, construind Noul, vital și puternic. Cu mintea înarmată de maoism, cu arma în mână, sub conducerea Partidului Comunist, proletariatul își va îndeplini misiunea istorică de a fi groparul burgheziei și, odată cu ea, al tuturor lacheilor săi capitaliști birocrați și feudali.

Asta este ceea ce trebuie făcut. Fie că este vorba de rezistența de pe pământurile din sudul Mexicului sau de banlieusurile (ghetourile) rebele din Franța. Fie în Nepal, pentru a relua calea războiului popular, fie în Statele Unite, pentru a lovi imperialismul yankeu din interior, fie pe câmpurile de luptă din Ucraina, pentru a învinge agresiunea imperialistă rusă, fie pentru a restaura socialismul în China. A lupta sub stindardul maoismului împotriva imperialismului, a revizionismului și a reacțiunii mondiale, în slujba revoluției proletare mondiale, este necesar pentru ca revoluția să se exprime tot mai puternic ca principală tendință politică și istorică, așa cum este ea. Aceasta este ceea ce corespunde contradicției principale dintre imperialism, pe de o parte, și națiunile asuprite, pe de altă parte, ca pondere a maselor în revoluția mondială, astăzi mai mult de 70% din populația mondială trăiește în națiunile asuprite, iar din această masă imensă marea majoritate este formată din țărănime.

Tocmai de aceea, noi, cincisprezece partide și organizații marxist-leninist-maoiste din paisprezece țări, am format anul trecut Liga Comunistă Internațională (LCI). Cu această nouă organizație a proletariatului internațional am făcut un salt de mare importanță și semnificație în lupta pentru reconstituirea Internaționalei Comuniste. Am început să depășim dispersia din Mișcarea Comunistă Internațională, unindu-ne ferm sub maoism, combătând revizionismul ca principal pericol.

Înființarea LCI este rezultatul unui proces amplu și complex de mai bine de patru decenii. Ea nu încheie procesul de luptă pentru unitatea comuniștilor din lume, mai lipsesc încă multe lucruri pentru a realiza asta. Toate partidele și organizațiile marxist-leninist-maoiste care doresc să lucreze pentru unitate și nu pentru divizare, care împărtășesc obiectivele de a susține, apăra și aplica maoismul, lupta împotriva revizionismului și de a servi revoluția mondială proletară, sunt chemate să se alăture misiunii noastre. LCI este un instrument de luptă al proletariatului internațional și al tuturor celor care sunt exploatați și asupriți de imperialism. Ea întruchipează internaționalismul proletar, spiritul comunismului. Ea ne permite nouă, comuniștilor și revoluționarilor din toate țările, să începem din nou să avansăm ca o singură armată mondială.

Acest an are o semnificație specială pentru comuniști. În acest an se împlinesc 130 de ani de la nașterea președintelui Mao. În acest an, LCI și toți comuniștii din lume au obligația de a desfășura o amplă campanie pentru aniversarea a 130 de ani de la nașterea președintelui Mao, răspândind masiv opera sa teoretică și practică în rândul celor mai largi mase. De aceea, îi chemăm pe toți comuniștii, proletariatul și popoarele asuprite din întreaga lume să sărbătorească marea și cea mai vie moștenire a sa, ridicând pe cea mai înaltă culme stindardul marxist-leninist-maoist, pentru a mătura imperialismul și reacțiunea de pe fața pământului în lupta până la moarte împotriva revizionismului și a tuturor tipurilor de oportunism.

Într-un context internațional marcat de o situație revoluționară în creștere, pe fondul procesului accelerat de prăbușire a imperialismului, ne aflăm în condiții bune. În această zi de 1 Mai vom mărșălui cu bucurie, sfidând toate provocările cu o hotărâre absolută de a zdrobi zidurile vechii societăți, știind că aceasta este condamnată să dispară prin forța maselor conduse de partidele comuniste. Noi știm că a îndrăzni să lupți înseamnă a îndrăzni să învingi. De aceea, așa cum spune imnul nostru, “hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim”.

TRĂIASCĂ ZIUA DE 1 MAI!

UNIȚI-VĂ SUB MAOISM!

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ!

Liga Comunistă Internațională

1 Mai 2023